Selfie cu fosta soție I

Fosta mea soție era o femeie emoționant de credincioasă. Nu în sensul că mergea la biserică sau că ar fi crezut în Dumnezeu. Nu, nu. Dimpotrivă! De Paște și de Crăciun, înspăimântată de ideea de a deschide cuptorul aragazului pentru a face o firimitură de cozonac și terorizată de asfixia iudeo-creștină de prin magazine, insista alarmată să plecăm câteva zile din țară prin Africa sau vreo țară arabă până trecea nebuneala cu ouă roșii și cu Învieri, cu bărbi de vată și capre de lemn, și alte prostii de genul ăsta, trecute în calendar cu roșu.

 

Când o femeie este mai frumoasă decât crede ea însăși despre sine că e de frumoasă, înseamnă că e cu adevărat orbitoare. Și așa era ea. Fosta mea soție era orbitor de frumoasă și încântător de credincioasă, chiar dacă credința ei era una cu totul sui-generis. Nu, nu era nici catolică și nici bahai, nici ebionită sau chen tao, nici Jain și nici menonită, pentru că ea nu se complica cu așa ceva. Credința ei era pur și simplu credința față de bărbatul pe care îl iubea. Adică îi era credincioasă bărbatului ei, cu trup și suflet, pe viață.

 

Iar când o zeiță ca ea îți jură credință veșnică așa cum mi-a jurat ea mie, și îți spune că numai în următoarea sută de ani putea exista, pur teoretic, posibilitatea să se mai nască cineva pe care ea să îl poată iubi la fel de mult cum mă iubea pe mine, te ia o amețeală și te trezești râzând de unul singur, ca prostul. Te bucuri ca un copil, iar pieptul ți se umflă ca la un silver-back. Vreau să spun, ca la o gorilă adultă. Nu mai e nimeni ca tine. Brusc, ești ridicat la rangul de semizeu și intri în ligă cu de-alde Herakles, Perseu, Achille, Orfeus și alți șmecheri din ăștia care, de pe pământ, au reușit să ajungă la ceruri și să își facă de cap acolo cu zeițele alea iubărețe ale grecilor.

 

Mă droga!

 

Acum, desigur că, ginecologic vorbind, nu am fost primul ei bărbat și probabil nici al zecelea. Nu am știut niciodată unde trebuia să mă opresc cu numărătoarea asta clito-numerică pentru că ea, înainte de a mă cunoaște pe mine, fusese o fire aventuroasă și, așa cum mi-a mărturisit în una dintre conversațiile noastre savante de după masa de prânz, percepea actul sexual ca pe un demers gnoseologic. Adică se futea pentru a avansa în cunoaștere și pentru a-și lărgi orizontul. E lucru știut că țelul suprem al vieții omului pe pământ este cunoașterea și toată lumea tinde către ea. Fiecare cum poate. Dar, paradoxal, chiar și această contradicție mă atrăgea la ea pentru că, vis-a-vis de actul sexual, ideea călăuzitooare în viață a unui bărbat este ”fute și nu cerceta”, ceea ce era exact opusul a ceea ce spunea ea.

Iar contrariile, după cum se știe, întotdeauna se atrag.

(va urma)

 

Un comentariu la “Selfie cu fosta soție I

  1. Cat de important ar fi fost daca avea 2 sau 20? Daca tu aveai 5 sau 1 sau 33? Inainte de-a va cunoaste?
    Sigur, nimeni n-are nevoie de bagajul cu pomelnice al altcuiva. Se vrea unic si cu siguranta, in multe feluri, in multe momente, este.
    Dar cat de efemer e sa credem in acel „pentru totdeauna”. In orice univers ne-am afla la un moment dat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code